Articles

 INTERVIEVATOR 

 Felicia, să începem pornind de la un interviu mai vechi de-al tău, din anul plecării tale din România, în care spui aşa: De fapt, toate cărţile mele erau scrise:”Ţara brînzei”, “Mica Istorie” şi “Eu, Luca şi chinezul”. Au fost peste tot la concursuri – la “Nemira”, la “Cartea Românească”, dar nimeni nu a băgat de seamă că există o substanţă în ele. Nu a existat nici un fel de interes pentru cărţile mele, până am întâlnit-o pe Diana Crupenschi de la Editura Image. I-au plăcut manuscrisele mele, am discutat pe text, am făcut mici modificări (…) A fost marele meu noroc că am întâlnit-o la timp că să salvez aceste cărţi, pentru că eu oricum aş fi plecat în Canada şi ele ar fi fost uitate. În fond, de asta plec: ca să mă afirm şi acolo că scriitoare, ca să am posibilitatea de a-mi face cunoscute cărţile şi nu ca să am o viaţă comodă. Nu vreau să ajung ca mulţi dintre scriitorii şi poeţii noştri care au o bătrâneţe sfâşiată de mizerie şi umilinţă, în loc să şi-o poarte tihnită şi aureolată de celebritate. Deci, aş vrea să lupt pentru cărţile mele şi să le fac o carieră internaţională. Felicia, au trecut cincisprezece ani de cînd ai spus asta. Crezi în continuare că ai mizat bine, că ai fost inspirată lăsînd cariera din România pentru “pasărea de pe gard” care era Canada atunci pentru tine? 

FELICIA MIHALI 

Mulţumesc că mi-ai amintit de acest interviu. Recunosc bravada tinereţii cînd crezi că totul ţi se cuvine şi mai ales că eşti făcut să schimbi lumea. Acum aş ezita mult să mă arăt atît de orgolioasă, dar pînă la urmă, da, cred că am făcut bine că am plecat din România. În plan personal trăiesc şi acum sfîşierea de a fi părăsit spaţiul familiar, cultural şi lingvistic, în care am crescut. Dar în materie de creaţie, de acumulare şi transformare, în Canada am evoluat, am făcut progrese şi ca individ şi ca autor. 

 

Citește interviul integral AICI

 

Interviu realizat de Cornel Balan 

LITERNAUTICA 

Revistă de literatură și alte mofturi 

14/09/2015 

 Un interviu de colectie cu Felicia Mihali, romanca stabilita in Canada, scriitoare in trei limbi straine – romana, engleza, franceza, preda istoria, dupa o cariera de profesor de franceza si engleza, 

“Inceputurile intr-o noua tara sunt dificile nu din cauza greutatilor sau a neadaptarii, ci din cauza sentimentului de pierdere iremediabila a trecutului. Cind nu mai esti acasa, realizezi legaturile profunde pe care le ai nu numai cu familia, cu oamenii, dar si cu geografia. Mirosurile, aromele, anotimpurile, toate au ceva distinct ce nu vei mai regasi nicaieri ‘’ ! 

Citește interviul integral AICI

 

Ana Morosanu Magdin 

 Vǎ facem astǎzi cunostințǎ cu o personalitate complexǎ: jurnalistă, romancieră, profesoară și directoare de editurǎ, poliglotă ( romậnǎ, franceză, chineză, olandeză și engleză), specializată în literatură post-colonială, istoria artei și literatura engleză, autoare a 13 romane traduse în trei limbi – scriitoarea de origine romậnǎ, Felicia Mihali, un nume de succes ȋn lumea literarǎ din Canada. 

O.R.- Ȋn primul rậnd vǎ mulțumim pentru amabilitatea dvs. ați acceptat invitația de a realiza acest interviu. Pentru ȋnceput, puteți sǎ ne prezentați puțin parcursul dvs? 

F M : Mai intii, eu sint cea care va multumeste pentru interes si invitatie. Trebuie sa recunosc ca as fi extrem de curioasa sa cunosc cititorii romani din Liban. Pe cit de familiara sint cu comunitatea romana de aici si cu faptul ca e normal ca romanii din diaspora sa se uneasca in jurul unor manifestari, publicatii, evenimente legate de vechea lor identitate, cu atit sint surprinsa sa descopar ca o astfel de comunitate exista si in Liban. Ca sa vedeti cit de limitati si de supusi cliseelor sintem! Ca si cind America are monopolul diasporei romanesti. Despre mine se poate spune ca viata mea se imparte in doua : inainte de venirea in Canada, si dupa. Dupa studii de filologie la Universitatea din Bucuresti, am lucrat ca ziarist la Evenimentul zilei si am publicat trei carti, printre care Tara brinzei s-a bucurat de oarecare succes. Dupa imigrarea la Montreal, m-am intors din nou la universitate, unde am facut un master in literatura comparata si altul in istorie, plus o diploma in studii engleze si istoria artei. Intre timp, am publicat 9 carti in franceza si doua in engleza. Am condus un magazin on-line, Terra nova magazine, timp de 4 ani, am trait doi ani in Arcticul canadian, am fost in China un an. In prezent predau franceza si istoria, iar din 2017 am fondat o editura franceza la Montreal, numita Editions Hashtag. 

Citește interviul integral AICI

 

Interviu realizat de Ana Cheaito 

Orientul romanesc – Liban 

 Jurnalistă, romancieră și profesoară, Felicia Mihali trăiește în prezent la Montreal. O personalitate complexă, fascinată de extreme. Poliglotă – franceză, chineză, olandeză și engleză. Specializată în literatură post-colonială la Université de Montreal, în Istoria Artei și în Literatura Engleză. A terminat un masterat în istorie, având ca zonă de interes Istoria Statelor Unite ale Americii. Autoare a nouă romane în trei limbi, Felicia Mihali poate fi considerată un autor aparținând la trei culturi diferite. Dialogul cu ea rezervă multe fațete ale personalității sale ca scriitoare, jurnalistă și profesoară. Să o ascultăm: 

EVA HALUS: – Dna Felicia Mihali, ne-am cunoscut sub semnul poeziei, la Festivalul Internațional al Scriitorilor și Artiștilor de la Val-David. Acolo ați prezentat, nu de mult, un capitol dintr-un Ghid pentru Imigranți, în care dați sfaturi practice noilor veniți, într-un stil umoristic care dezvăluie realități uneori dure, ale adaptării la noua viață, aș putea spune chiar într-o manieră de umor negru. Cum de v-a venit ideea să scrieți despre imigrație în acești termeni și ce le puteți spune cititorilor despre peripețiile prin care trec noii veniți? 

FELICIA MIHALI : – Istoria acestui ghid este puțin ciudată. El s-a născut mai întîi la îndemnul editoarei mele Linda Leith care conduce de asemenea o revistă culturală on line. Ea mi-a propus să fac un fel de foileton săptămânal despre orice subiect mă interesează, cu condiția să fie în engleză. Așa s-au născut aceste reflecții despre experiența mea de imigrant și despre erorile de parcurs. De multe ori, obstacolele unui imigrant se leagă de prieteniile pe care ți le faci în primele săptămâni și care uneori pot fi decisive. La venire, ai tendința să iei de bun tot ce ți se 

spune și, în lipsă de altceva mai bun, urmezi sfaturile celor care par să fi reușit în noua viață. Norocul meu a fost să întîlnesc la timp indivizi ale caror sfaturi mi-au fost de oarece folos. Dacă mă uit în urmă, însă, mă gândesc dacă nu cumva exista și o altă variantă, mai bună. În același timp există posibilitatea să fi fost mai rău. Prietenii însă nu sunt totul. Eșecurile sau reușitele noastre depind mult de propriile noastre aspirații și așteptări, de propria înzestrare intelectuală și perseverență. Ghidul acesta e mai ales umorisitic pentru că nu există sfaturi general valabile de dat unui imigrant. Fiecare își are parcursul unic. De aceea le-am și dat o tentă umoristică, pentru că aș vrea ca sfaturile mele să nu fie luate drept literă de lege. Deși cred că ele ascund multe adevăruri. Mai ales acela de a nu cădea pradă consumerismului și de a trăi deasupra propriilor resurse. Cred că cel mai mare pericol care pândește un imigrant este de a crede că în America totul este permis și că fericirea se poate cumpăra la Wal-Mart. 

Citește interviul integral AICI

 

Interviu realizat de Eva Halus pentru Accent Montreal