Reporter – Euforia debutului tau literar in Canada, Felicia Mihali, a trecut. Chiar a trecut?

Felicia Mihali – Nu, nu a trecut inca, si cred ca ar fi si periculos sa treaca. Cind nu te mai bucuri de propriul succes insemna ca, in primul rind, cartile tale nu iti mai plac, ceea ce este trist si fara speranta pentru autor. Cind nu te mai bucuri de propriul succes insemana ca evolutia, ca si cariera ta scriitor, s-au oprit la o numita ora, care nu mai poate fi actualizata. Daca propria ta reusita nu iti mai face placere inseamna ca si viata te plictiseste, ceea ce deocamdata nu este cazul meu.

R – Presa scrisa de limba franceza a primit romanul Le Pays du fromage, dar si pe tine, cu mult entuziasm. Ziarul Le Devoir iti multumeste ca ai avut ideea de a te stabili in Quebec si considera cartea ta drept cea mai « placuta surpriza a acestei primaveri », in timp ce Le Soleil considera ca iti este rezervat un loc de invidiat in literatura quebecoise, si ca e doar o chestie de timp pina-l vei ocupa.

FM – Da, cei doi autori Robert Chartrand si Antoine Tanguay au primit foarte bine cartea, si la fel de bine o primeste publicul de aici. Toate reactiile din partea cititorilor quebecois sint extrem de mature si pertinente, si imi face mare placere sa constat ca apartin unei elite culturale, ca cititorul de aici este suficient de matur, mult mai matur decit vrem noi sa acceptam. Ceea ce ma linisteste in toate aceste elogii este ca nimeni nu te lauda de complezenta, cu atit mai mult in cazul meu, care sint o necunoscuta pentru ei.

R – In comparatie cu ce s-a scris in Romania la aparitia verisunii originale, criticii de aici lasa impresia de a fi mult mai aproape de esenta romanului tau.

FM – Este si parerea mea, o constatate pe care o fac cu inima usoara dupa multe luni de stres in care am asteptat aparitita cartii cu emotie, dar si cu imensa frica. Cel mai tare m-am temut ca cititorii de aici sa nu se opreasca la primul nivel al cartii, la imaginea satului, la comunism, la saracie, lucruri care in Romania au fost remarcate in primul si in primul rind. Asta nu m-a deranjat, dar recunosc ca as fi vrut reactii de genul celor pe care le fac cei din Le Devoir si Le Soleil. Este o dovada in primul rind ca au citit romanul cu un ochi detasat, foarte atenti sa nu faca erori de apreciere. In orice caz receptia cartii aici este extraordinara. Asa cum mi-am dorit, publicul de aici sondeaza produnizmile cartii, nu structura lui de suprafata.

R – Cititorii francofoni au inteles forta cu care personajul tau feminin se ofera analizei interioare, in cautarea unor raspunsuri. Ceea ce o anima este lupta ei impotriva esecului. Si ceea ce in tara ajunsese a fi numit erotism, aici este perceput ca o emotionanta pledoarie pentru dragoste.

FM – Se pare ca romanul meu a picat pe un teren foarte bun, pentru ca publicul francofon din Quebec are o sensibilitate aparte, datorita in buna parte istoriei, apartenentei sale la doua lumi, total opuse in unele privinte. De aceea poate au sesizat perfect contrastul pe care se bazeaza caracterul eroinei, care aspira la sublim intro-o lume saraca, umila. Ei au inteles ca in cea mai neagra mizeire, omul continua sa aspire la frumusete, la dragoste adevarata. Asa cum este el alcatuit, omul nu revine niciodata la starea de animal, el continua sa fie o fiinta cu aspiratii, cu idealuri. Critica a sesizat relatia dureroasa pe care o stabilim cu propriul trecut, cu originea care uneori se traduce prin teribile complexe care ne coplesesc si ne umbresc viata. In ceea ce priveste dragostea, nu va spun ce reactii am avut din partea compatriotilor mei de aici. Unul m-a numit profesoara de sex, altul m-a facut obsedata sexual, cind totul in carte este atit de voalat, atit de discret si de putin spus.

R – Apropo, cum a primit comunitatea roman de aici acest roman, care apartine de acum celor doua culturi.

FM – Pentru mine comunitatea inseamna in primul rind cei citiva prieteni care m-au sprijinit de la inceput si au crezut in mine, insemna presa romaneasca de aici care a scris depre mine in termeni extrem de elogiosi, postul de radio ca si cel de televiziune. Restul pina la 30.000, cit se spune ca numara comunitatea noastra, ma trateaza cu o indiferenta care ma doare. Pur si simplu nu ii intereseaza cartea. Anecdotic iti spun ca din cele 20 de carti cit exista in magazinele romanesti, de aproape 2 luni, nu s-a vindut nici macat o carte. Cam asta este interesul comunitatii pentru cultura romana de emigratie. Toti fac mare parada de Cioran, Ionescu si Eliade, dar putin le pasa de cei care se formeaza sub ochii lor.

R – Departe de a fi o traducere a Tarii branzei versiunea franceza este o rescriere a primului tau roman. Cum ai reusit sa transmiti cititorului quebecois emotii pe care ne-ar fi placut sa credem ca numai noi romanii le putem trai si deci intelege.?

FM – Cred ca nici un autor nu isi poate traduce singur cartea. Nimeni nu poate respecta structura, ritmul initial intr-o alta limba. Iar cei care incearca sa isi traduca cartile cel mai bun lucru pe care il pot face este sa uite de prima varianta si sa isi rescrie cartea, sa se mute intr-o alta limba si sa lucreze cu avantajele ei. De aceea spun ca Le Pays du Fromage nu este o traducere, ci in fond o alta carte, pastrind cu totul si cu totul continutul de la Tara Brinzei. Imi place sa cred ca varianta in franceza este la fel de buna, stilistic si narativ vorbind. Cei care au citit-o pina acum si cunosc si varianta romana sint la fel de incitati de rezultat ca si mine.

R – Toata experienta pe care ai trait-o cu acest roman se va rasfrange fara indoiala asupra efortului intelectual pe care il depui vizavi de celelalte doua romane, Mica istorie si Eu, Luca si Chinezul. Care iti sunt viitoarele proiecte literare?

FM – Deocamdata pentru anul acesta nimic nou. Am in lucru cele doua romane, Eu Luca si Chinezul pe care il rescriu in franceza, si Mica Istorie care este deja bun de tipar dar cu care as vrea sa mai astept putin. As vrea in schimb sa incerc sa il public in engleza, la a carei traducere asist in acest moment, ajutata de o prietena din Anglia. Sintem acum la ultima lectura si sint foarte multumita de forma finala. Pentru la anul am in proiect un nou roman, Regina si Soldatul. Dar ceea ce este foarte important pentru mine este sa imi termin teza de masterat, la Universite de Montreal, care are ca subiect trei romane de mare succes din zilele noastre, unul din ele fiind Versetele satanice al lui Salman Rusdi.

R – Felicitari, Felicia Mihali, si iti multumesc pentru amabilitatea de a raspunde intrebarilor noastre.

a consemnat Florin Malaelea
Aparut in Caiet pentru arta si literatura al revistei Tribuna noastra, Montreal, 2002